Castelul de nisip

Ea incepe usor si timid sa construiasca un castel de nisip...stie ca ii va lua mult timp si multa rabdare, dar il construieste cu drag si e fericita. Exista insa temeri..daca va fi distrus de un val sau de un pescarus sau orice altceva? Dar trebuie sa incerce, sa riste pentru a-si vedea visele implinite..daca nu ar incerca nu ar sti niciodata cum ar fi fost. Ar exista prea multi de "ce-ar fi fost daca?"..si nu suporta sa traiasca cu indoiala sau regret. Si reuseste plina de nerbadare si entuziasm sa ajunga unde isi doreste, dar cand se apropie din ce in ce mai mult de final un val vine si distruge tot...Ea ramane acolo nemiscata, trista, dezamagita nestiind cum sa reactioneze...isi patreaza calmul si incepe din nou sa isi construiasca castelul. De data aceasta temerile sunt mult mai mari ...nimeni nu ii garanteaza ca noul ei castel va fi in siguranta. Si totusi, incearca din nou...de data aceasta cu mai mult calm si mult mai timid...are momente de ezitare, are momente in care sperantele ii sunt poate prea mari dar nu se opreste...ii placeau brizele marii la apus...o linisteau, o faceau sa zambeasca, sa uite de cei din jur..dar intr-o zi , cand nerabdatoare astepta amurgul, un val a venit si i-a distrus si al doilea castel. De aceasta data insa, ea nu a reusit sa se abtina...durerea cauzata de pierderea unui lucru drag pentru a doua oara, i-a adus zeci de lacrimi sarate pe obraz...nu stia cand sa se opreasca, era revoltata, era trista, era fara speranta... A plans pana cand durerea si golul din piept disparusera..A inceput sa mearga spre rasarit, in urma ramanand doar pasii ei..urme a ceea ce a fost...brizele marii inca o linisteau intr-un fel..si uitandu-se spre apus si-a dat seama ca e fericit. Si nimic nu mai conta...stia ca intr-o zi va incepe sa construiasca un alt castel...pentru ca speranta ca intr-o zi va reusi incepuse sa se aprinda din nou in sufletul ei...stia ca va reusi...intr-o zi...