"Cand voi fi mare..."

"Ce vrei sa devii cand vei fi mare?" Cred ca prima intrebare care iti este pusa in momentul in care lumea isi da seama ca esti in stare sa legi cateva cuvinte si sa le raspunzi. Cred ca cel mai des intalnite raspunsuri erau (sau cel putin eu asa imi aduc aminte): la fete: doctorita, cantareata, educatoare, la baieti: doctor,fotbalist, superman.
In zilele actuale raspunsurile sunt mult mai diversificate si mai marete: actrita/actor (artisi in general de fapt), psiholog, politician, astronaut, presedinte, noul Bill Gates etc. Eu imi aduc aminte ca ma enerva foarte tare intrebarea mai sus mentionata. Desi aveam doar undeva intre 5-9 ani eram destul de constienta (spun eu) ca probabil gandurile mi se vor schimba pe parcurs. In mintea mea era ceva de genul: "Cum as putea stiu acum ce voi deveni cand voi avea 25 de ani?! Momentan sper sa trec de clasa a4a :D " Stiu ca de cele mai multe ori raspundeam "Nu stiu" si toti se uitau ciudat la mine de parca tocmai refuzasem una din cele mai bune oferte de munca ce mi se putea oferi vreodata sau ceva asemanator. La un moment dat insa, pe la 11 ani am decis ca vreau sa studiez geografie...turism in special..ca pe la 14 ani (cred..parca) sa imi placa foarte mult tot ceea ce inseamna film, radio, jurnalism si am spus ca asta voi face: jurnalism. Si uite ca asta am si ajuns sa fac: jurnalism (in facultate cel putin :D ). Tot pe parcurs mi-am dat seama ca imi place sa fiu in spatele camerei foto, iar acum intentionez sa realizez ceva si in privinta aceasta.
Ideea in mare este ca nu sunt neaparat impotriva acestui "mic interogatoriu" dar pur si simplu nu mi se pare relevant. Nu pentru varsta de 5 ani. Stiu ca multi parinti spun ca e bine sa il intrebi pe copil de mic ce isi doreste pentru ca poti observa pe parcurs cum i se schimba ideile, cum le dezvolta, plus ca isi pun imaginatia la contributie etc. Ok , adevarat oarecum. Dar poti face acest lucru prin diverse alte activitati, fara a fi bantuiti neaparat mereu de vesnica intrebare "Ce vrei sa devii cand vei fi mare?"... si spun asta pentru ca am vazut copii care in loc sa se bucure de copilarie isi faceau fel si fel de ganduri cu ce vor face la 30 ani. Unii din ei chiar stiau deja, pentru ca parintii le spuneau ce trebuie sa devina. Alta prostie: sa vina parintii sa iti spuna ce si cum sa faci cu viitorul tau. "Tu trebuie sa fii avocat pentru ca asa au fost si tatal si bunicul tau" sau "Trebuie sa patrezi reputatia firmei". Bineinteles ca mentaliatile s-au mai schimbat intre timp, dar eu am mai vazut cateva astfel de cazuri si nu era deloc placut, mai ales cand tinerii sunt total impotriva. Si asa ca viata asta este scurta si nu o traiesti decat o data, macar sa fie asa cum vreau, sa fac ceea ce imi place.
Inca o chestie de care mi-am adus aminte. Cand copilul implineste un an i se pune in fata o tava pe care se afla diverse obiecte si in functie de ce alege copilul de pe tava, se fac presupuneri despre ce meserie va avea acesta cand va creste. Asta mi se pare amuzanta din acelasi motiv, dar surprinzator am intalnit cazuri cu persoane ce au ajuns sa aiba meserii ce aveau o mai mica sau mai mare legatura cu ce le-a atras privirea cu vreo 20 de ani in urma.
Eu se pare ca am ales un caiet, un creion si bani :)) Poate voi ajunge o scriitoare de succes :> who knows?