Am vizionat şi eu în sfârşit, mult aşteptatul film "2012". Deşi în general nu mă dau în vânt după filmele despre sfărşitul lumii (pentru că vreau să mă bucur de timpul care îl am, nu să văd diferite modalităţi prin care aş putea muri), trebuie să recunosc că acesta chiar mi-a plăcut! Şi nu ideea, ci ecranizarea în sine; mi se pare că este foarte bine regizat, efectele speciale sunt extraordinare, există atât suspans cât şi acţiune, puţin umor, puţină dragoste ;)) . Bineînţeles că există şi acele secvenţe exagerate, pline de "noroc chior", în care personajul principal trece pe lângă moarte şi îi face cu mâna de la milimetri distanţă, cele în care anumite persoane reuşesc să stea cine ştie cât timp sub apă, fără să respire, cu ochii deschişi, la o nevoie să mai şi vorbească; cele în care se găseşte cineva să îşi sacrifice viaţa pentru cei din jur. Dar pentru unii, probabil acestea sunt momentele care dau farmec unui film. Pentru mine, acestea sunt elementele care fac filmele să semene între ele.
Oricum, nu voi sta să fac recenzia filmului, deoarece doresc ca voi să îl vizionaţi şi să vă creaţi propriile păreri. Din punctul meu de vedere este un film bun şi merită a fi vizionat!
P.S. Nu cred că sfărşitul lumii va fi în 2012...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu