Oare de ce...

...mulţi spun că trebuie să existe un timp potrivit pentru a spune sau pentru a face ceva?
...se întâmplă deseori să nu fim în stare să exprimăm ceea ce simţim?
...mulţi dintre oameni preferă să aibă o viaţă "planificată"?
...avem mereu ceva de care să ne plângem?
...de multe ori regretăm o întâmplare din trecut?
...există oameni care se prefac, oameni ce vorbesc pe la spate, oameni necinstiţi?
...există întrebări fără răspuns?

lista poate fi atât de lungă...

Personal consider (sau mai bine spus, după multe experinţe am ajuns la concluzia) că: nu există timp/moment potrivit pentru a spune sau a face un lucru ce ţi-l doreşti; dacă ştii că acel ceva te face fericit sau pur şi simplu îţi va lua o piatră de pe inimă, de ce să nu încerci, de ce să nu fii spontan, fără a avea regrete mai apoi? La urma urmei regretele nu ne ajută cu nimic, ba mai mult, răsucesc cuţitul în rană. De ce să regreţi un lucru pe care cu bună ştiinţă l-ai făcut?!
Acelaşi lucru se întâmplă şi cu planurile făcute cu mult timp înainte...eu consider că nu îşi au rostul; oricum nu vor ieşi niciodata exact cum îţi doreşti. Plus de asta, de ce să trăieşti în viitor, când ar trebui trăit prezentul?! Niciodată nu ştii ce îţi poate rezerva viaţa şi ziua de mâine..planuri cu luni înainte nu ar trebui făcute!
Oamenii...cele mai imprevizibile fiinţe, pline de calităţi şi defecte deopotrivă. Nimeni nu este perfect bineînţeles; nu există perfecţiune. Dar chiar nu îi înţeleg pe unii; de ce trebuie să fie atât de răi, de prefăcuţi, de aroganţi? Oameni buni, dacă aveţi ceva de spus, spuneţi direct, nu vă ascundeţi, nu minţiţi pentru că adevărul mereu va ieşi la iveală; şi renunţaţi la miile de feţe pe care le aveţi pentru că veţi ajunge în momentul în care nici voi nu veţi mai ştii cine sunteţi!
Şi unul dintre cele mai importante sfaturi (cred eu): nu vă temeţi să vă exprimaţi sentimentele faţă de cei dragi; şi nu numai la ocazii, ci de fiecare dată când simţiţi nevoia. Nu aveţi idee ce bine faceţi celui căruia îi spuneţi că ţineţi la el sau ca i-aţi lipsit! Îi înveseliţi ziua...credeţi-mă pe cuvânt! Cu ocazia asta: încă o dată, mulţumesc Radu! :* :)
Să nu ezitaţi niciodată să spuneţi ceea ce gândiţi, credeţi sau simţiţi, chiar dacă la început poate fi greu; dacă vă faceţi curaj, totul va veni de la sine! :) Şi să nu vă demoralizaţi dacă nu veţi primi tot timpul răspunsul aşteptat...măcar ştiţi că v-aţi descărcat şi vă simţiţi împăcaţi cu voi (bineînţeles că veţi fi învăluit de un val de tristeţe la început, poate veţi vărsa şi una, doua, trei...o sută de lacrimi dar această stare nu va dura la nesfârşit...:p ).
Iar întrebările fără răspuns, mereu vor rămâne aşa...se pare că mintea umană e prea limitată pentru a înţelege anumite fenomene sau aspecte ale vieţii. Şi în final, chiar dacă omul este aproape conştient de nereuşită, mereu va fi în căutarea "adevărului absolut"..dar speranţa moare ultima, nu?! ;))