miercuri, 24 aprilie 2013

Tinerețe

Îmi pun mâinile în cap , cum se spune, de fiecare dată când văd câte o reclamă proastă la tv, youtube sau la cinema (știți cum se dau reclame tot timpul înaintea începerii filmului). În ultima vreme am văzut destul de multe reclame total neinspirate, de prost gust și care nu au nicio legătură cu produsul în cauză.

Dar a apărut, uite, excepția de la regulă. Am descoperit acest clip acum câteva zile și în ciuda faptului că produsul (apa Evian) mi se pare aiurea tare la gust, reclama e chiar faină. Mai gasisem pe youtube o reclamă la apa evian, creată pe aceeași idee, cu bebeluși pe role, dar varianta aia mi se pare puțin „falsă” ca să spun așa. E prea trasă de păr, sunt prea evidente efectele.

Dar momentan bucurați-vă și voi de ce am găsit inițial :)


marți, 16 aprilie 2013

Imaginea de sine

Am dat peste acest clip care nu durează nici cinci minute și m-a pus pe gânduri o oră întreagă. Așa să se întâmple cu noi toți? Să ne subestimăm atât de mult? Este inevitabil să nu fim puțin critici cu noi înșine în ideea de a deveni mai buni, mai optimiști, de a ajunge mai sus decât ne-am fi închipuit vreodată. Dar credeți că la aspectul fizic tindem să exagerăm prea mult?

Eu una, știu sigur că am mari complexe în ceea ce privește aspectul meu fizic, dar sunt complexe peste care încerc să trec ușor, ușor, cu gândire pozitivă. Cu toate acestea chiar mi-ar fi de mare ajutor să aud/ văd și părerea unui străin despre mine. Chiar mi-ar plăcea să particip la un astfel de experiment.

duminică, 14 aprilie 2013

Să ne lăsăm de citit știri ...

Asta am citit în viteză într-un articol postat de un coleg pe facebook. Nu era scris de el, era al altcuiva, el doar a dat mai departe. Fie..

Eu nu prea aș fi de acord în totalitate, deoarece ca cetățean al unui oraș, al unei țări și ca locuitor al acestei planete eu cred că ar trebui să ne intereseze ce se întâmplă în jurul nostru, să știm „pe ce lume trăim”, cum se zice. Ca studentă la jurnalism, cu atât mai mult cred acest lucru, plus că eu chiar nu am de ales; asta presupune de fapt acest profil, nu? Să fiu la curent cu toate.

Să nu ne mai uităm la știri pentru că mai mult rău ne fac, asta era explicația. Ok, atunci să ne izolăm și să trăim într-un glob de cristal unde toate lucrurile sunt frumoase și nimic rău nu se poate întâmpla?! Puțin cam idealist, nu credeți? Sunt de acord că într-o anumită măsură devenim mai stresați, mai triști, mai dezamăgiți de această lume când vedem câte nenorociri se întâmplă, dar asta nu îneamnă că trebuie să închidem ochii și să ne punem dopuri în urechi. Consider că anumite știri sunt importante și trebuie să fim conștienți de ele. Astfel, strategia mea este să nu citesc știri dimineața imediat cum mă trezesc și nici seara înainte de culcare, pentru că într-adevăr ți-ai putea începe ziua prost, respectiv ai putea să îți închei ziua și mai prost. Și am înțeles că este demonstrat științific că poți avea un somn neliniștit sau vise urâte, dacă citești informații neplăcute înainte de culcare.

Nu spun că cititul știrilor este vital, spun doar că nu poți evita la nesfârșit, mai ales că acestea ne sunt furnizate în toate modalitățile. Ziua trebuie să înceapă și să se termine făcând lucruri care ne plac, citind câteva rânduri dintr-o carte sau ascultând muzică bună, spre exemplu.

Eu mi-am început ziua cu o melodie tare frumoasă, voi posta însă coverul celor de la Aproape Unplugged. Îmi place bineînțeles varianta originală a lui Tudor Gheorghe, dar mi s-a făcut dor de Iași, deci iată:

Enjoy!

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Telefoane, abonamente, oferte...

Am auzit de foarte multe ori „plângeri” la adresa companiilor de telefonie mobilă de acasă, din diferite motive. Principalul este bineînțeles că la abonamente nu sunt destule minute, iar cele care sunt pot fi folosite doar în rețeaua respectivă. Mai apoi dacă îți faci abonament, poți cumpără un telefon nou la numai 1 euro, dar vezi doamne, telefoanele nu sunt de-alea performante, cum vezi „pe-afară”. De asemenea am auzit și persoane ce îi criticau pe „plângăcioși” și că nu are rost să compare ce se întâmplă prin străinătate cu ce se întâmplă la noi în țară.

Acum nu știu exact care este realitatea, voi să îmi spuneți mie...Eu pot să vă ofer în schimb, date de aici, din UK. Într-adevăr, aici este mult mai convenabil să îți faci abonament pentru că îl găsesști la toate prețurile (așa, să își permită tot omul de rând) și la toate ofertele posibile cu o grămadă de minute incluse și telefoane bune. Este drept cu cât este abonamentul mai mare, cu atât este și telefonul mai bun. Spre exemplu, eu am un abonament de £34 (pare mult în lei, dar aici nu este exagerat este chiar ok ..stați să vedeți) care include minute și texte nelimitate în orice rețea, plus 500MB WI-FI, ceva de genu ăsta. Pe lânga acest lucru, telefonul ce mi l-au oferit este Nokia Lumia 800. Când mi-am făcut prima dată abonament aici, plăteam £30, iar în loc de minute nelimitate aveam doar 600, în rest aceleași opțiuni. Ah și un Nokia E72, deci nu mă puteam plânge nici atunci.
Există abonamente și mai mari, care oferă internet în plus (că în rest am și eu nelimitat, doar ce am pomenit :D ), exemple care le știu eu: £41, 1GB internet, Samsung Xperia sau £45, 2GB internet, iPhone4 (sau ceva de genul acesta).

Eu sunt pe Vodafone, deși am înțeles că și Orange are oferte asemănătoare. Dacă ești genul de persoană care are de vorbit mult sau de trimis mesaje multe, e clar mult mai convenabil abonament, decât să îți pui credit care se termină foarte repede, ca să îți dai seama la sfârșitul lunii că din punctul de vedere al banilor, tot acolo ajungi.
Și ca să ne facem înțeleși, nu sunt înnebunită după tehnologie și nici după telefoane ultra moderne, dar dacă îți faci abonament și omul îți oferă astfel de telefoane, nu ai cum să spui „nu”. Bine că mai sunt și români care își fac abonament ca să ia gratis telefonul cel nou și apoi să îl vândă, să mai facă un ban, e altă poveste.

Deci care e treaba cu telefonia mobilă pe acasă?

vineri, 5 aprilie 2013

duminică, 31 martie 2013

Plăcut la auz...

Încetasem să mai caut și să ascult muzica românească ce apărea „caldă” pe piață (cu mici excepții bineînțeles). Mă plictisește popcornul românesc ...apar prea puține melodii care să ne mai încânte urechile. Ultima melodie a Elenei Gheorghe în schimb mi se pare tare faină, e simplă ca și versuri dar plăcută la auz, iar Elena are o voce foarte caldă și frumoasă. Videoclipul nu mai spun, mi se pare tare drăguț, iar dormitorul de la început arată perfect pentru gustul meu :D

Enjoy!

luni, 25 martie 2013

Scrisoare pentru oricine de fapt...

Pentru că scriam acum ceva zile de cei de la Carla`s Dreams, iată că postez încă o melodie de-a lor. Nu sunt o fană a acestui gen de muzică neapărat, dar cum am mai spus, pentru ei am ceva aparte.